20 ianuarie 1958
ziua-n care viața a început
să poarte doliu
între două clipe
moartea m-a alfabetizat
prefer să nu fiu
unde-i
piatra de hotar a eului poetic
averse de Bacovia
într-o sală de lectură în aer liber
cu
iarba pierzându-se-n cer
student la fără frecvență
admir
îngeri
pe
sub
bancă
Costel Zăgan
Scriu
adică
strâng
firmituri
de la
cina cea de taină
iarna
îmi îngheață
mâinile
în
versuri albe
în
cușca pieptului
doarme
un fulger
adevărul
frunză cu frunză
doar toamna îmi numără
deziluziile
Costel Zăgan
Te-ai mulțumi cu altă figură
să-ți ducă viața mai departe
dar toate au aceeași măsură
o clipă viață și restul moarte
COSTEL ZĂGAN
Sângele coboară din stilou
prieteni viața începe din nou
Costel Zăgan, DISTIHURILE LUI DIONYSOS
.jpg)
