cuptorul de humă

cozonacii bunicii

ce lume Doamne

haiku de Costel Zăgan din Fulger în doi timpi (8 februarie 2021)

SCHIȚĂ DE AUTOPORTRET

 Ochii mei îs două versuri

gura mea este-un izvor

sting pe frunte universuri

și trăiesc atât cât mor

Gura mea e un izvor

două brațe două lanțuri

am destinul ca decor

cât lumina sapă șanțuri

 

Două brațe două lanțuri

sting pe frunte universuri

și în gură dulci bilanțuri

ochii mei îs două versuri

Gura mea e un izvor

- unii n-au alții nu vor-

Costel Zăgan, Cez(e)isme II

CĂTUȘELE LIBERTĂȚII INTERIOARE

Mai scuteşte-mă tristeţe

nenoroc hai bun rămas

cine vrea să mă înveţe

facă-n rai totuşi un pas

Nenoroc hai bun rămas

ce prăpastie-i şi viaţa

suflete fără de glas

cânţi în mine dimineaţa

Ce prăpastie-i şi viaţa

cine vrea ca să înveţe

lângă par poftim e aţa

mai scuteşte-mă tristeţe

Nenoroc hai bun rămas

mai fă naibii înc-un pas

Costel Zăgan

AUTOPORTRET ÎN ALB

Poetul se compune probabil şi dintr-o grădină

Prevăzută în faţă cu şuruburi şi flori de câmp

Cu iarbă care rugineşte de la prima oră

Când roua nici nu s-a ridicat până la genunchiul broaştei

Dar domină toate înălţimile posibile la acea oră

În negru şi-n alb abis lângă abis

Un Turn Babel în toate direcţiile

De la mansardă pândesc c-un binoclu în infraroşu

Cum omul coboară din ce în ce mai des din maimuţă şi uită fereastra deschisă

Cerul rămâne iar vacant

La pian semnez o cerere de punere în posesie muzicală

Brusc un glonţ ca o scrisoare de dragoste îmi găureşte autoportretul

Lăsându-l natură moartă cu doi îngeri şi-un covrig în do minor

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

 Infernul fumegă în cuvinte.

Costel Zăgan