La început oamenii
preschimbau cuvintele
în picături de ploaie
și dezbrăcau copacii
în lacrimi
și sensul îl căutau în stele
Acum oamenii
s-au prechimbat în umbre
ce-și caută esența în vis
Au uitat să privească
ploaia și copacii
Nu mai dezbracă din priviri
tăcerea
o adâncesc în vorbe și scântei
de iluminare
Acum oamenii
s-au preschimbat în umbre
ce-și caută copacul
POEZIA, primăvara 2001
Scriu cu buldozerul
în cariera unor inimi de piatră
scriu cu tancul istoriei
pe câmpul minat al condiției umane
scriu cu ultimul albatros
slava nemărginită a lui Dumnezeu
scriu cu sufletul
în
trupul tău
Dragoste
Iau țara de coadă
ca pe o tigaie
cine o să r(o)a
cerul să înmoaie
Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE
Atât
poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (30 decembrie 2017)
O copilă își ia zborul
Doamne ca un înger
și îmi lasă numai dorul
și cuvinte-n care sânger
Doamne ca un înger
trece ziua vine noaptea
în caietul meu de plângeri
Dumnezeu reține partea
Trece ziua vine noaptea
și îmi lasă numai dorul
n-o să-l înțeleagă cartea
o copilă își ia zborul
Doamne ca un înger
de departe sânger
Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II
Dragă Kitty am colindat multe flori și țări de cuvinte și fiecare mi-a dat câteo amintire de pus în rama sufletului bineînțeles totul a fos...
